Geneza 4
  • 1 Adam s'a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain. Şi a zis: ,,Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!``
  • 2 A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
  • 3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mîncare din roadele pămîntului.
  • 4 Abel a adus şi el o jertfă de mîncare din oile întîi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
  • 5 dar spre Cain şi spre jertfa lui, n'a privit cu plăcere. Cain s'a mîniat foarte tare, şi i s'a posomorît faţa.
  • 6 Şi Domnul a zis lui Cain: ,,Pentruce te-ai mîniat, şi pentruce ţi s'a posomorît faţa?
  • 7 Nu -i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să -l stăpîneşti.``
  • 8 Însă Cain a zis fratelui său Abel: ,,Haidem să ieşim la cîmp.`` Dar pe cînd erau la cîmp, Cain s'a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l -a omorît.
  • 9 Domnul a zis lui Cain: ,,Unde este fratele tău Abel?`` El a răspuns: ,,Nu ştiu. Sînt eu păzitorul fratelui meu?``
  • 10 Şi Dumnezeu a zis: ,,Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine.
  • 11 Acum blestemat eşti tu, isgonit din ogorul acesta, care şi -a deschis gura ca să primească din mîna ta sîngele fratelui tău!
  • 12 Cînd vei lucra pămîntul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pămînt.``
  • 13 Cain a zis Domnului: ,,Pedeapsa mea e prea mare ca s'o pot suferi.
  • 14 Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pămîntului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pămînt; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.``
  • 15 Domnul i -a zis: ,,Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şeapte ori.`` Şi Domnul a hotărît un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu -l omoare.
  • 16 Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului, şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.
  • 17 Cain s'a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate, şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh.
  • 18 Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.
  • 19 Lameh şi -a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila.
  • 20 Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele.
  • 21 Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cîntă cu alăuta şi cu cavalul.
  • 22 Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fer. Sora lui Tubal-Cain era Naama.
  • 23 Lameh a zis nevestelor sale: ,,Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvîntul meu! Am omorît un om pentru rana mea, Şi un tînăr pentru vînătăile mele.
  • 24 Cain va fi răsbunat de şeapte ori, Iar Lameh de şaptezeci de ori cîte şapte.``
  • 25 Adam s'a împreunat iarăş cu nevastă-sa; ea a născut un fiu, şi i -a pus numele Set; ,,căci``, a zis ea, ,,Dumnezeu mi -a dat o altă sămînţă în locul lui Abel, pe care l -a ucis Cain.``
  • 26 Lui Set i s'a născut şi lui un fiu, şi i -a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.