Exodul 20
  • 1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis:
  • 2 ,,Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
  • 3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.
  • 4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul.
  • 5 Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,
  • 6 şi Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
  • 7 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
  • 8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s'o sfinţeşti.
  • 9 Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
  • 10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
  • 11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S'a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit -o.
  • 12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentruca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi -o dă Domnul, Dumnezeul tău.
  • 13 Să nu ucizi.
  • 14 Să nu preacurveşti.
  • 15 Să nu furi.
  • 16 Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău.
  • 17 Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.
  • 18 Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trîmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare.
  • 19 Ei au zis lui Moise: ,,Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta: dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.``
  • 20 Moise a zis poporului: ,,Nu vă spăimîntaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare, şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.``
  • 21 Poporul stătea în depărtare; iar Moise s'a apropiat de norul în care era Dumnezeu.
  • 22 Domnul a zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ,Aţi văzut că v'am vorbit din ceruri.
  • 23 Să nu faceţi dumnezei de argint şi dumnezei de aur, ca să -i puneţi alături de Mine; să nu vă faceţi alţi dumnezei.
  • 24 Să-Mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţămire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvînta.
  • 25 Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu -l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pîngări.
  • 26 Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui.``