Psalmii 103
  • 1 Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfînt!
  • 2 Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!
  • 3 El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale;
  • 4 El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare;
  • 5 El îţi satură de bunătăţi bătrîneţa, şi te face să întinereşti iarăş ca vulturul.
  • 6 Domnul face dreptate şi judecată tuturor celor asupriţi.
  • 7 El Şi -a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel.
  • 8 Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător si bogat în bunătate.
  • 9 El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mînia pe vecie.
  • 10 Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.
  • 11 Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;
  • 12 cît este de departe răsăritul de apus, atît de mult depărtează El fărădelegile noastre dela noi.
  • 13 Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură domnul de ceice se tem de El.
  • 14 Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă.
  • 15 Omul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp.
  • 16 Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care -l cuprindea, n'o mai cunoaşte.
  • 17 Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru ceice se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,
  • 18 pentru ceice păzesc legămîntul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.
  • 19 Domnul Şi -a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpîneşte peste tot.
  • 20 Binecuvîntaţi pe Domnul, îngerii Lui, cari sînteţi tari în putere, cari împliniţi poruncile Lui, şi cari ascultaţi de glasul cuvîntului Lui.
  • 21 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, cari faceţi voia Lui!
  • 22 Binecuvîntaţi pe Domnul, toate lucrările Lui, în toate locurile stăpînirii Lui! Binecuvintează, suflete, pe Domnul!