Psalmii 73
Română Sfânta Biblie · 28 verses
- 1 (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
- 2 Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!
- 3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.
- 4 Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
- 5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.
- 6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte.
- 7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.
- 8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
- 9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.
- 10 Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
- 11 şi zice: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?``
- 12 Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
- 13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie:
- 14 căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit.
- 15 Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
- 16 M'am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda,
- 17 pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.
- 18 Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd.
- 19 Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic.
- 20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
- 21 Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
- 22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
- 23 Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mîna dreaptă;
- 24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
- 25 Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine.
- 26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.
- 27 Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi.
- 28 Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.